
Cum să degustăm vinul ca un profesionist?

Degustarea vinului poate părea complicată și complexă uneori, însă în acest articol vă vom da câteva sfaturi pentru a degusta vinul ca un adevărat cunoscător de vinuri.
Mai întâi, este important de specificat faptul că absolut oricine poate învăța să deguste corect un vin, fără a fi un degustător profesionist. Tot ce trebuie să aveți este o tehnică de degustare consecventă, pe care să o îmbunătățiți. De fiecare dată când beți vin, acordați un moment aprecierii caracteristicilor unice ale acestuia.
Tehnica de degustare în patru pași
Exersând, veți deveni un degustător profesionist de vin în scurt timp! Trebuie doar să urmați cei patru pași din metoda de degustare convențională: Priviți, Mirosiți, Gustați și Gândiți.
Tehnica de degustare în patru pași este gândită să vă antreneze capacitatea de a identifica caracteristicile esențiale ale unui vin ți de a vă perfecționa memoria aromelor pe care le descoperiți în vinuri. După o bună perioadă de tip veți putea în mod natural să asociați, sa comparați și să valorați vinuri.
Dacă vrei să îți exersezi tehnica de degustare și ești un începător în ale vinului, trebuie să menționăm că este foarte important tipul de pahar pentru care vei opta pentru degustare. Paharul poate pune în valoare aromele vinului sau le poate difumina înainte de a putea fi apreciate de degustător. Descoperă aici tot ce trebuie să știi despre tipurile de pahare pentru diferite tipuri de vin.
Tot în partea pregătitoare a degustării putem analiza detaliile tehnice ale vinulu expuse direct pe eticheta sticlei. Este important să analizăm detalii precum cupajul vinului, dacă este organic, vegan, are sau nu alcool, sulfiți, etc. Sunt aspecte care se vor reflecta direct în aromele vinului. Dacă ți se pare covârșitoare cantitatea de informații expusă pe etichetă în acest articol îți explicăm ce este important de reținut de pe eticheta vinului.
Privește
Prima parte a degustării este...analizarea vinului la nivel vizual pentru a putea detecta culoarea, intensitatea sau opacitatea vinului dar și vâscozitatea acestuia.
Pentru a putea detecta aceste detalii cu o acuratețe ridicată este indicat să turnăm o cantitate de 75 ml de vin, să înclinăm paharul iar analiza să aibă loc într-un loc cu lumină naturală. Este regulă ca analiza vinului din pahar să se facă pe un fond alb pentru a nu altera percepția vizuală.
Intensitatea culorii, opacitatea sau viscozitatea acestuia sunt parametrii ce trebuie observați și analizați în prima parte a degustării.
- Culoarea
Pentru a observa culoarea vinului sau mai bine zis intensitatea acesteia trebuie să înclini paharul la aproximativ 45° și să analizezi culoarea vinului pe un fond alb, cum menționam mai devreme. Concentrează-te pe nuanța care se observă spre buza paharului.
Vei putea observa diferențe de culoare și limpezime care sunt date în general de soiul sau soiurle de struguri din care este elaborat vinul. Atuncii când comparăm culoarea vinului este bine să o facem cu vinuri din același soi/cupaj și nu cu vinuri din soiuri diferite de struguri.
Vinurile albe cu o culoare clară sunt tinere și nu au trecut prin maturarea în butoi, cele albe cu nuanțe aurii sunt cele care au fost maturate în butoaie de stejar.
În cazul celor roșii vinurile cu mai puțin pigment sunt fie vinuri tinere, fie elaborate din soiuri precum Pinot Noir ori Zinfandel. Vinurile roșii pigmentate sunt cele cu o largă crianza, au mai multă antocianină și o aciditate mai ridicată.
- Viscozitatea
Pentru a putea aprecia viscozitatea vinului trebuie să îl rotim în pahar, să îl punem în mișcare. Vinurile care se descriu în limbajul de specialitate ca fiind vinuri uleioase sunt cele care de obicei conțin mai mult alcool sau zahăr rezidual. Tot în această parte a degustării putem observa lacrimile vinului, sau modul în care vinul se scurge pe pereții paharului de vin.
Miroase
Urmează etapa mirosului sau a adulmecării aromelor vinului. Înainte de toate este indicat să nu folosești prea mult parfum în momentul degustării sau cel puțin să nu fie un parfum puternic.
Apropie paharul de nas și inspiră prima dată pentru a-ți obișnui nasul cu mirosul vinului, apoi inspiră din nou de data aceasta mai lent concentrându-te simultan pe aromele pe care vinul ți le descoperă. Repetă, mișcând vinul în pahar pentru a amorsa tot parfumul vinului.
Când vei apropia nasul de buza superioară a paharului vei descoperi aromele florale, iar când te vei apropia de buza inferioară a paharului vei descoperi aromele de fructe.
Vei observa că de fiecare dată când repeți procesul vei descoperi arome diferite. Aromele se divid în arome primare, secundare și terțiare. Pe unele le vei descoperi la început, pe altele după ce repeți adulmecarea vinului.
Din rare ocazii în această fază a degustării poți descoperi și defecte ale vinului. Mai multe detalii despre toate defectele vinului într-un articol viitor.
Gustă
Odată realizată analiza vizuală și olfactivă trecem la gustarea vinului.
Primul sorbit trebuie să fie generos. Încearcă să savurezi vinul și să-i descoperi toate aromele înainte de a îl înghiți sau scuipa (în sesiunile de degustare profesionistă vinul se scuipă). Următoarele înghițituri trebuie să fie mai mici decât cea inițială. Încearcă să descoperi cu acestă ocazie arome noi ale vinului. Descoperă trei arome de fructe, plus alte trei arome diferite.
În partea anterioară a cerului gurii se poate simți dulceața viului, aciditatea te va face să salivezi, alcoolul se va simți ca un val de căldură pe gât.
În această parte a degustării trebuie să ții cont și de predispoziția naturală a unora dintre noi de fi hipo ori hipersensibili. Astfel pentru unii un vin poate părea mai aromat, mai puternic, mai uleios ori mai dulce decât pentru alții.
Încearcă să reții sau să notezi aromele pe care le observi în vinul pe care îl deguști.
Analizează
Ultima parte a degustări este cea în care extragem concluziile personale despre vin. Putem deduce la finalul acestui proces dacă vinul este echilobrat, mai exact dacă aromele sale sunt complementare sau dacă o trăsătura a vinului le domină pe celelalte.
Încearcă să identifici ceea ce îți place și ceea ce nu-ți place la un vin. Apoi, în timp vei putea compara vinuri din același soi, din aceleași regiuni, aceleași cupaje.
Dacă vrei să te transformi într-un degustător profesionist, îți poți crea propriul album cu note de degustare unde să menționezi detaliile tehnice ale vinului și observațiile tale personale despre vin.
La finalul degustării poți schimba opinii cu alți degustători. În cazul vinurilor premiate pe care le descoperi poți compara observațiile tale cu cele ale degustătorilor profesioniști. Descoperă mai multe despre vinurile premium și premiile lor in articolul nostru dedicat acestora. Pe final, un alt sfat util în degustare este să te ții departe de miturile despre vinuri. Lasă fiecare vin să îți descopere povestea și aromele sale.
Sperăm ca la finalul acestui articol degustarea vinului să nu mai pară rezervată doar profesioniștilor și să te încumeți să-ți descoperi gustul în materie de vinuri.
Inspiră-te cu vinurile din catalogul nostru și alege-ți preferatele!