Transport gratuit in Romania. Livrare in 24-72h. Cumpără acum
Oferte de vinuri NOI! Bucurați-vă de cele mai bune oferte de vinuri ale săptămânii! Comanda acum

Cărucior de cumpărături

0

Sacul tău de cumpărături este gol

Mergi la magazin
Vinul în bucătărie

Cu siguranță ai auzit de versatilitatea vinului în bucătărie, de cantitatea de preparate care includ vinul printre ingrediente și de savoarea unică pe care o conferă vinul acestora.

Astăzi, prietena noastră Isabel Zaro, vă va împărtăși o rețetă delicioasă cu origini în zona mediteraneană a Spaniei. Fără alte introduceri, îi dăm cuvântul.

Vreau să vă împărtășesc o rețetă din dieta mediteraneeană, la prepararea căreia bunica mea era o adevărată profesionistă. Niciodată nu am gustat, nici măcar în cele mai bune restaurante, un miel ca cel preparat de ea.

Eu sunt originară din Aragón, o zonă din Spania unde există mulți miei, iar ceea ce se consumă este mielul tânăr, considerat carnea roșe cea mai nutritivă, cu multe proteine și plină de vitamine și minerale.

Acea rețetă minunată a bunicii mele este miel cu hașme și vin alb, un preparat destul de simplu de elaborat, care însă este un adevărat deliciu culinar.

Rețetă de miel cu hașme și vin alb

Rețeta este pentru patru persoane, iar pentru ea veți avea nevoie de:

  • două spete de miel tăiate bucăți,
  • o jumătate de kilogram de hașme,
  • câteva foi de dafin,
  • câteva crenguțe de cimbru (se poate utiliza și rozmarin) legate pentru a nu se desface în tocăniță,
  • ulei de măsline,
  • sare, piper,
  • o jumătate de pahar cu apă,
  • un pahar de vin alb.

Pentru inceput, puneți uleiul de măsline într-o oală de fontă. Dacă nu aveți acest tip de cratiță, puteți utiliza alt recipient cu fund gros. Aveți grijă cu uleiul, nu puneți prea mult deoarece îi poate da o textură foarte uleioasă.

Apoi adăugați frunzele de dafin întregi și cimbrul legat. În continuare, în acel ulei cald înăbușiți bucățile de miel, pe care în prealabil ați pus sare și piper, și când sunt rumenite pe ambele părți le luați de pe foc, și în aceeași oală puneți la caramelizat hașmele, acele cepe mici și lunguiețe foarte utilizate la elaborarea preparatelor cu sos, și care îi vor conferi preparatului nostru o savoare extrem de interesantă.

Micșorăm focul pentru a carameliza hașmele și când sunt pe jumătate gătite, adăugăm din nou mielul rumenit.

Pasul următor este adăugarea jumătății de pahar cu apă și a paharului de vin alb. Cel mai bine este ca paharul să fie de două sute de centilitri, același pe care îl utilizăm pentru a bea apă. Nu vă fie teamă să puneți atâta vin, deoarece mielul îl va absorbi.

Apoi lăsăm oala acoperită la foc mic timp de o oră. Vom vedea că se va reduce vinul, așa că va trebui să mișcați bucățile de miel, pentru ca sosul să pătrundă în mod egal pe toate părțile. Pentru a verifica în ce etapă de pregătire este carnea, o puteți înțepa până când observați că este moale. În acel moment puteți stinge focul și țineți oala acoperită până la servire.

Vedeți ce curios este că un preparat elaborat cu vin alb îl vom servi asociat cu vin roșu?

Însă pentru carnea roșie, cele mai potrivite sunt întotdeauna vinurile roșii, de preferință vinurile corpolente și cu mult volum. Pentru acest preparat, v-am selecționat mai multe dintre vinurile noastre care sunt combinația perfectă. L’Intrús de Roig Parals este un vin cupaj de cabernet sauvignon și merlot, care datorită structurii și maturării sale în butoi timp de treisprezece luni, este vinul ideal pentru preparatele cu sos. Notele condimentate și prăjite ale lemnului se armonizează perfect cu gustul de munte dobândit de carne, și cu notele dulci ale cepei.

Altă combinație interesantă pentru rețeta noastră de miel este Pago de los abuelos Mencía, o monovarietate din podgorii centenare de la D.O Bierzo care, datorită corpolenței și texturii cărnoase, se combină în mod fabulos cu preparatul nostru, și ne oferă un gust suav și savuros.

Dacă preferați vinurile din Rioja, vinul nostru Muga Crianza este însoțitorul fantastic al unui preparat de miel, un vin ce reflectă întregul caracter al soiului său, strugurele tempranillo, cu aciditatea sa puternică și cu acea tensiune pe palat care îl fac un vin dinamic, într-o combinație delicioasă.

Mulți dintre dvs., vă gândiți poate că acum, vara, preferați să beți un vin foarte rece, iar cel rosé poate fi o alegere excelentă.

De aceea m-am gândit să vă recomand câteva vinuri rosé care au capacitatea de a se potrivi cu o tocăniță aromată ca cea din rețeta noastră. Faceți un tur al paginii noastre web și veți vedea ce selecție nemaipomenită de vinuri rosé avem.

Vă încurajez să încercați Vella Lola rosé, vă va încânta. Elaborat din soiul de struguri garnacha, este un vin cu un echilibru perfect între aciditate și alcool, un vin gastronomic însă ușor de băut, care poate însoți de la preparate ușoare la cele mai robuste precum cel din rețeta noastră.

Celălalt vin rosé pe care trebuie să îl încercați cu preparatele cu sos sau carnea roșie este Arrayán rosé de la D.O Méntrida, un cupaj de syrah, merlot și garnacha păroasă, gras și captivant, însă de o prospețime senzațională.

Si acum, la final, daca am vorbit despre importanța vinului în bucătărie ca ingredient al anumitor preparate, și încă suntem în sezonul estival, de ce să nu încercăm și băuturi reci de tipul cocktail preparate cu vin. Mai ales pentru că le puteți prepara cu ușurință chiar la dvs. acasă.

Mie îmi place să beau un pahar de vin roșu proaspăt cu bucăți de piersică tăiate cubulețe mici. Piersicile absorb vinul și sunt delicioase. De asemenea, vă voi explica cum să preparați acasă Tisana de cava și căpșuni. Știați că Sangría și Tisana sunt băuturile cele mai obișnuite pe litoralul spaniol și cele mai cerute de turiști? Așa este, în special de către străinii care ne vizitează.

Pentru a prepara Tisana veți avea nevoie de: o sticlă de cava, sucul a două lămâi, sucul a trei portocale, patru linguri de zahăr, o sută de mililitri de vermut alb și trei sute de grame de căpșuni tăiate bucăți.

Puneți toate ingredientele într-o carafă, și ultimul lucru pe care îl adăugați este cava și gheața. Amestecați bine totul, lăsați câteva minute să se răcească bine și este gata de băut.

Vedeți gama noastră de cava, deoarece, având în vedere că rețeta mea de Tisana este cu căpșuni, puteți alege cava nostru rosé La Mítica Brut, un cava ecologic și modern, cu note de căpșuni foarte sugestive. Sau, dacă doriți să evidențiați notele citrice, cava La bona vida, cupaj din soiurile clasice, macabeo, xarello și parellada, vă va oferi o prospețime extrem de plăcută pe palat.

Ați văzut că vinul, dacă este liniștit, și anume fără gaze, precum cel spumant, dă multă viață bucătăriei noastre, și deci casei noastre. Prin urmare, aveți o altă modalitate de a vă surprinde prietenii vara aceasta.

Încă o dată, îi mulțumim bunei noastre prietene Isabel Zaro (somelier absolventă a Universității UdG) pentru toate informațiile și pentru rețeta delicioasă pe care a împărtășit-o cu noi astăzi.

Aici se încheie discuția noastră despre vin și mâncare bună.

Pentru elementul cheie al acestui fel de mâncare, vinul, aruncă o privire la diferitele opțiuni din magazinul nostru DIS&DIS.

Vei descoperi toate vinurile menționate aici și multe alte sortimente!

Iubitorilor de vin, pe curând,

Echipa Dis&Dis

Etichete :

În legătură cu o postare